(…) Mizele adevărate ale cărţii nu sunt însă cele etice, deşi autoarea ei se erijează adesea într-o moralistă neiertătoare cu greşelile celor din jur, indiferent de categoria socio-profesională pe care ei o reprezintă (de departe, însă, rechizitoriul cel mai dur este îndreptat împotriva poeţilor cu suflete „sterpe”, dar pricepuţi în fabricarea versurilor cu „sunet de tinichea” şi „iz de aprozar”, împotriva scriitorilor de duzină, a grafomanilor lipsiţi de talent ori coloană vertebrală, obsedaţi exclusiv de vizibilitate, funcţii călduţe şi venituri nemeritate, dar şi a celor preocupaţi să dezvăluie „doar abisurile răului”). Volumul amestecă, într-o proporţie indistinctă, reflecţiile pe teme ori prelucrări motivice subsumate socio-politicului cu însemnări autobiografice sau memorialistice, scurte note de lectură şi pasaje pe care le consideră eseistice, rotunjite în jurul rostului major al timpului (cu motivele cunoscute, de la ubi sunt? la carpe diem), virtuţilor memoriei sau credinţei unic salvatoare, conform dezideratului anunţat la un moment dat cu fermitate: „Trebuie să credem, să ne agăţăm sufletul de ceva Înalt, ca viaţa să aibă un rost.” (…)

Ediție îngrijită, notă asupra ediţiei, note şi comentarii de ILIE RAD

Prefață de Mircea Popa