Printre problemele sociale globale cu care se confruntă omenirea în prezent se numără şi abuzul, care constituie tot mai mult subiect de reflecţie şi acţiune în rândul specialiştilor, al cercetătorilor, al comunităţilor ştiinţifice sau al comunităţilor largi, intrând în atenţia noastră, a tuturor, indiferent de domeniul în care ne desfăşurăm activitatea. Această realitate nu trebuie să fie subestimată, ignorată sau ţinută departe de judecăţile de valoare ale specialiştilor şi ale opiniei publice, întrucât ea reprezintă o problemă socială gravă şi o importantă problemă de sănătate publică. Astfel, la nivel mondial, studiile în domeniu au relevat consecinţele nu doar pe termen scurt, dar şi cele pe termen lung ale abuzului asupra dezvoltării sănătoase a copiilor, concretizate în manifestări violente sau antisociale ale acestora în perioada vieţii de adult şi riscul reproducerii acestor comportamente violente.
Ca realitate socială, abuzul asupra altor persoane completează sfera de acţiune a educaţiei şi oferă noi perspective, strategii şi direcţii de acţiune educaţională, valorificabile la macro-, mezo- şi /sau micronivel. Problematica abuzului şi a violenţei este tot mai mult luată în atenţie în cadrul diferitelor sisteme educative, devenind o reală problemă de politică educaţională pentru care se caută soluţii compatibile cu caracteristicile diferitelor sisteme educative, cu realităţile din diferitele societăţi, cu cerinţele actuale şi de perspectivă ale acestora. Treptat, sintagme precum „a învăţa să trăieşti împreună cu ceilalţi”, „prevenirea şi combaterea abuzului şi a violenţei”, „formarea comportamentelor prosociale”, „disponibilitatea de a-l accepta pe celălalt”, „acceptarea şi tolerarea alterităţii”, „respectul reciproc” etc., au început să fie tot mai prezente în discursurile teoretice şi în acţiunile practice întreprinse în câmpul educaţiei; practic, aceasta este premisa de la care s-a plecat în lucrarea de faţă. Aceasta are meritul de a înscrie problema abordată într-un orizont ştiinţific-aplicativ, explicativ şi exploratoriu, larg, de nuanţă interdisciplinară, configurat de elemente care ţin de politicile educaţionale, de pedagogie, psihologie, psihopedagogie, sociologie, axiologie ş.a.m.d., care concură la asigurarea unei perspective integratoare longitudinale-diacrone, precum şi a unei perspective sincrone asupra problematicii abuzului în rândul copiilor şi al tinerilor.
Prof. univ. dr. Miron Ionescu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.