Amintiri închipuite. Arheologul

Oricât ar părea de ciudat, n-am crezut niciodată în lamentaţiile acelora care n-aveau timp să scrie, prinşi într-o mie de alte treburi, amânând îndeletnicirea aceasta pentru anii tihniţi, lipsiţi de griji (?!) de după pensionare. Ne-ncrederea mea se întemeia pe faptul că am cunoscut nu unul, ci zeci de asemenea bărbaţi (dar şi doamne) deştepţi, citiţi, spirituali, întreprinzători, talentaţi (chiar) etc., care după ce n-au mai trebuit să se ducă în fiecare dimineaţă la serviciu, au renunţat la ideea scrisului restanţier, pentru simplul motiv că acum nu mai aveau pentru ce să se străduiască: tinerii nu-i mai… înţelegeau iar ei nu puteau să se plieze… pe modă.

(Constantin Cubleşan)