Amurgul speranţei…

„Toamna, când se stinge în arbori şi în ierburi clorofila şi se apropie, ca o pacoste, o noua ediţie a alegerilor, fără rost şi conţinut, o parte din Ţară, Cea de Sus, dă în clocot şi calcă totul în picioare, ca o turmă de elefanţi, speriată, nici ea nu ştie de ce. Ţara cealaltă, Cea de Jos, priveşte pustie şi pustiită, cu indiferenţă şi oarece jenă, cu nesperanţă şi nepăsare, grotescul spectacol, şi tace. Cheful ei de noile vremuri a trecut de mult. Totul cade în derizoriu şi gălăgia, larma, ţipetele tulbură pacea oamenilor de rând. Şi începe – pentru unii – o luptă aprigă, când pe faţă, când pe ascuns, când derapată, când murdară până dincolo. Bietului român i se pare lungă şi inutilă, obositoare şi chinuitoare, chiar dacă marea campanie încă n‑a început oficial. Singura lui bucurie e doar aceea că, în scurtă vreme, va trece şi acest zgomot mult pentru nimic…

Primii care se… duc pe frontul necruţător şi nu mai au casă, prunci şi sărbători, doar obligaţii sau interese, sunt procurorii mai întâi şi apoi fraţii lor de suflet, magistraţii. Şi se luptă, ce‑i drept, doar pentru câştig: o funcţie, un interes, chiar un ban în plus, o poziţie sau o perspectivă şi chiar pentru un… stăpân mai bun, mai recunoscător! Mai pe scurt şi mai complet, cum se zice azi, pentru o Prioritate! Apoi, în asemenea împrejurări creşte… preţul sentinţelor şi al unui NUP; adică Neînceperea urmăririi penale.”

Viorel Cacoveanu în Amurgul speranţei…