Atelierul de scriere

„Învăţarea scrisului reprezintă o țintă a demersului formativ prin care copiii acced la una dintre tehnicile culturale fundamentale ale umanității. Prin scris, cultura omenirii este asimilată, tezaurizată, generată. Datorită acestei capacități, indivizii și comunitățile devin „nemuritoare”, dăinuie dincolo de perimetrul lor de emergență, se „virtualizează” în timp și spațiu. Însușirea acestei deprinderi presupune raportarea la o suită procedurală pe care o activează cu precădere profesorii care predau în ciclul primar. Chiar dacă elemente ale scrisului sunt achiziționate de timpuriu, mai mult sau mai puțin sistematic sau premeditat (la grădiniță, acasă), accesarea metodică și progresivă a acestei deprinderi constituie o garanție a unei alfabetizări culturale de primă instanță ce deschide calea către îmbogățiri ulterioare. Nu e vorba de o simplă achiziție instrumentală, ci de o recalibrare a întregii experiențe de învățare, culturalizare, comunicare, socializare în consens cu un „aparat” reprezentativ, generator de cunoaștere și de semnificații asupra întregii existențe.

Scrisul conferă omului o altă demnitate existențială, facilitează experiențe spirituale unice, stă la baza altor proiecții și expectanțe de înalt nivel. El are un caracter integrator, cumulativ, sintetizator în ceea ce privește raportarea la lume, la alteritate, la sine. Stă la baza unor noi complexe spirituale fără de care acestea nu pot apărea (literatura, știința etc.). Neștiutorul de carte este mai sărac, întrucât nu are acces la dimensiuni importante ale manifestării existenței și a „înscrisurilor” despre aceasta. Pentru el lumea se reduce semnificativ, prezentul și experiența imediată fiind privilegiată în detrimentul fazelor anterioare sau ale celor care pot urma.

Lucrarea prezentă, realizată de Vasile Flueraș, un adevărat profesionist care se raportează la tehnica scrisului din cele mai diverse ipostaze (ca fost elev sau învățător, ca profesor, ca cercetător al acestui fenomen, ca inovator al unor noi tehnici de predare-învățare a scrisului etc.), vine să contureze noi orizonturi de interogație și de studiere a unor forme eficiente de însușire a acestei tehnici culturale. Desigur, paradigma de abordare este de tip integrator, ține de teoria comunicării, dar care își subsumează parcursuri disciplinare întreținute de filozofia limbajului, semiotică, logică, teoria argumentării, teoria literaturii, psihologia comunicării, didactica scrisului etc. Modelele și paradigmele invocate sunt de ultimă oră, în strânsă conjuncție cu statuări teoretice clasice, validate de comunitatea științifică, ce sunt contextualizate, activate și valorificate inteligent și cu inspirație.”

Constantin Cucoș