Clujul şi Ardealul în epoca Marii Uniri

Ediţie îngrijită de Alexandra Blendea şi Marius Mureşan

     Sub titlul Clujulși Ardealul în epoca Marii Uniri, cunoscuta editură clujeană Casa Cărții de Științăoferă cititorilor o interesantă incursiune în istoria Transilvaniei și a orașului Cluj, începând din Evul Mediu pânăla începutul perioadei interbelice.

     Firește,și pe bunădreptate, mulți pot fi aceia care săse întrebe de ce a mai fost nevoie de încă o lucrare dedicată Clujului și Transilvaniei, în condiţiile în care istoriografia română, maghiară, germană, dar nu numai, nu duc lipsă de lucrări de sinteză, volume de documente, studii și articole dedicate perioadei de timp și spaţiului geografic supus atenției de editorii volumului de față. Răspunsul vine, parţial, chiar din titlul cărţii. Dar numai cititorul lucrării va înțelege căîn cartea spre care și-aîndreptat atenția, va găsi, de fapt, trei lucrări apăruteîn perioada 1921-1923, ale căror autor a fost Victor Lazăr. Mai întâi a fost vorba de materialul publicat în două din numerele broșuriiArdealul și ardelenii, apărută la Sibiu în 1921, sub egida „Asociațiunii pentru literatura românăși cultura poporului roman”. Apoi, doi ani mai târziu, același Victor Lazăr a publicat un volum despre orașul Cluj. Ceea ce este interesant însă în acest ultim caz, este că volumul lui Victor Lazăr a apărut în colecția„Biblioteca Orașele Noastre”, colecție îngrijită de Ioan Bianu. Iar inițiativa lui Bianu are la rândul său o istorie. Reputatul filolog român a sesizat că pentru locuitoriiRomâniei Mari,una din prioritățile timpului era necesitatea cunoașteriițăriiși,în primul rând, a orașelor ei, orașe rămase necunoscute nu numai celor din alte provincii, dar chiar și multor persoane care trăiau la distanțămică de respectivele centre urbane. Și așa a apărut ideea publicării unor monografii ilustrate, printre care s-a numărat și cea a lui Victor Lazăr, dedicată Clujului. 

Marcela Sălăgean

     „În cele câteva pagini ale acestei broșuri dau icoana mai ales a românului ardelean cum a fost până-n preajma Războiului cel Mare. E frumoasă icoana, cu atât mai frumoasă, cu cât e adevărată. Religiozitate, iubire de lege și limbă, jertfire de sine pentru ele, mai ales din partea intelectualilor, mândrie națională, dragoste fațăde aproape, sfințenia cuvântului dat, curățenia trupească și sufletească, cinstirea celor însărcinați cu treburile publice, fie în bisericășișcoală, fie în alte ramuri –iatăce vedem în aceastăicoană.

     Războiul și scurta vreme de la război încoace au produs însăo zguduire sufleteascăcare amenințăsăumple de pete urâte această icoană. Vedem toți aceste pete și, pentru ca ele sănu roadăce e frumos, trebuie săle curățăm cât mai în grabă. Vremurile prin care am trecut șiîn care ne aflămîncăsunt așa de mari, de neobișnuite,încât ne-au amețitși nu ne dăm seama de însemnătatea lor (…)

     La această curățire vreau săcontribui și eu cu cărticica de față, prezentând cititorilor oglinda trecutului pânăîn preajma zilelor de azi, pentru ca asemănându-o cu ceea ce se vede acum, cei porniți pe calea răului săse întoarcă, cei buni săgăseascășiîn ea ajutor pentru a lucra la îndreptarea celor greșiți”.

Victor Lazăr, 1920