„Nu este uşor să scrii despre colonelul Nicolae Costinaş, ai nevoie de timp ca să-ţi revii din uluire și numai după aceea poţi recompune din informaţiile obţinute viaţa acestui om. Am realizat că este vorba de un om al cărui destin are pecetea unui tragism pe care îl întâlnim doar în tragediile antice. Din acest motiv, pe parcursul acestui studiu voi încerca să prezint cât mai fidel evoluția profesională și modul în care Nicolae Costinaș și-a împlinit destinul sau mai bine zis destinul i-a fost radical deturnat de către autoritățile statului român odată cu instaurarea regimului comunist.
Prin urmare, ne întoarcem în timp, undeva pe la începutul secolului XX, în Bucium Poieni, un sat în care se extrăgea aur de aproape două milenii, un loc în care, într-o zi friguroasă de iarnă,venea pe lume, în 15 decembrie 1906, un prunc căruia părinţii, Gheorghe şi Maria, îi vor da numele de Nicolae. El avea să fie al patrulea copil al familiei și singurul de altfel care va îmbrăţişa cariera armelor, ajungând la maturitate locotenent-colonel.”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.