Dans clasic şi contemporan: interferenţe şi devieri

Secolul XX a reprezentat pentru dans epoca unor schimbări majore şi repuneri în discuţie intense. Astfel, s-au configurat două mari tendinţe: pe de-o parte preluarea moştenirii trecutului, iar pe de altă parte, contestarea violentă a acestuia. În paralel cu persistenţa unor coduri de limbaj specifice dansului clasic, uneori readaptate la gustul zilei, s-a produs o adevărată explozie a unor noi coduri de limbaj. În dorinţa de a face din trecut tabula rasa, dansul contemporan a explorat în toate direcţiile posibilităţile corpului care dansează, dezvoltând astfel mişcarea în spaţiu.

În acest moment probabil că s-au stins acele pasiuni şi s-a luat o distanţă suficientă faţă de fenomen pentru a putea analiza la rece diversele evoluţii şi revoluţii şi de a ţine cont de contribuţia adusă de continuitate în raport cu cea adusă de ruptură. De altfel, bariera, altădată de netrecut dintre dansul clasic şi cel contemporan, este depăşită în zilele noastre, dând naştere la o formă de artă care pune tradiţia şi inovaţia deopotrivă în slujba demersului artistic autentic.

Cartea Dans Clasic şi Contemporan: Interferenţe şi devieri, trasează în paralel cele două căi de evoluţie, cea de dezvoltare a dansului clasic şi cea de contestare a lui, înainte de a prezenta reunirea lor în epoca noastră, în care interpreții dansează în cele două registre, fără nicio distincţie între ele. Totodată, lucrarea alocă spaţiu şi unor texte aparţinând unor coregrafi ce evocă propria lor experienţă, aplecându-se asupra unor reflexii privitoare la corpul uman, depozitar de amintiri, şi asupra percepţiei pe care o avem relativ la aceste amintiri.