Deşi impresia dominantă rămâne aceea a unei fastuozităţi lexicale, câmpul semantic e polarizat, în special, în poemele cu tentă metafizică, între sentimentul elegiac al existenţei şi un soi de paradoxală exuberanţă calmă, între gravitatea unor situaţii lirice simbolizante (precum în imaginea antropomorfică în Din carnea mamei Zarzărul de veghe) şi un fantezism uşor, plin de culoare, ca în Iarna-n Florida păsările-s albe ori în rafinat-senzuala „orientală” Precum o fată brună din Izmir, care poate fi citită şi ca un subtil şi, probabil subconştient, remake după imaginarul oriental al lui Bolintineanu. Limbajul este voluptos, de o expresivitate melodioasă şi decadentă: „Precum o fată brună din Izmir / Ademenind dansează baclavaua / Pe miez de nucă unduie halvaua / Şi-n zahăr copt se lăfăie şerbetul / Plezneşte-n bumbii coapsei Orientul / Se tânguie în spuza-i mov maneaua / Pe miez de nucă unduie halvaua / De la buric se-aprinde pergamentul / Plezneşte-n bumbii coapsei Orientul / Ard sâni foşnesc mătăsurile firii / Din sfârcuri picură pudra nuntirii / Ca pe-o vanilie eu te respir // Precum o fată brună din Izmir / Sângele dă în clocot eu mă mir”.
Petru Poantă
Recenzii
Nu există recenzii până acum.