Dedal şi Cronos. Despre poezia ruinelor

Poetul romantic, învăluit în mantie neagră, pe cap pălărie cu boruri largi ori cu pletele în bătaia vîntului, se aşază lîngă ruină spre a observa dimensiunea cosmică a timpului. Scopul adînc al contemplării relicvelor este atingerea altitudinii spirituale care transmite sentimentul ieşirii din structura lineară şi ascendentă a scrugerii vremii: piatra năruită a fost martora unui prezent de altădată, devenit pentru noi trecut îndepărtat, şi-i poartă misterior, în halou, umbra mumificată. Prin ea, istoria se face dintr-odată reversibilă şi se răstoarnă spre secolele şi mileniile apuse, chemîndu-le fantomele la o viaţă nouă, imaginară. Reveria sub zidurile roase de mulţimea anilor e poate o formă nostalgică a eterne aspiraţii umane către călătoria în timp şi către nemurire…

Autorul