Dezmoșteniții. Transmiterea – extremă urgență

Cei dezmoșteniți de cultură nu pot fi decât barbari; iar cei care nu au primit nimic, care le-ar permite să-și împlinească natura și să intre în relație cu altul, nu mai au decât calea violenței. Dacă, din păcate, cultura nu-l împiedică întotdeauna pe om să fie inuman, incultura în schimb îl împiedică să fie uman, ne spune Bellamy cu stilata lui retorică franceză. Brutalitatea lumii actuale nu ține însă atât de creșterea efectivă a violenței, cât de extinderea indiferenței individualiste în care trebuie să vedem consecința faptului de a refuza să transmitem cultura.

În indiferența individualistă vede Bellamy consecința cea mai adâncă a refuzului de a transmite moștenirea culturală ca moștenire pe care ți-o asumi. Dezmoșteniții, noii barbari așa cum îi vede el, rămân indiferenți pentru că nu au avut de acceptat nicio moștenire. Libertatea lor este refuzul oricărei constrângeri prealabile. E o libertate de a alege devenită scop în sine care își dorește cât mai multe opțiuni pentru a se păstra în cea mai mare indeterminare posibilă. Consecința ei este refuzul diferenței, uniformizarea globalizantă a lumii. Tinerețea devine o proiecție ideală, pentru că ea plasează omul într-o situație de viață suficient de indeterminată. Invers, societatea devine lichidă (Zygmunt Bauman) de vreme ce relațiile între membrii ei nu se solidifică prin determinare. Tinerețea eternă, viața indeterminată într-un prezent continuu și lichid face din omul societății occidentale de azi un adolescent perpetuu: spirit critic și revoltat, deschis la toate posibilitățile, contestând orice autoritate, refuzând trecutul și căutând noutatea. În această lume a indiferenței generalizate care este Occidentul acum, individul își poate alege aproape tot din ceea ce ține viața sa: meseria, felul familiei, opțiunile politice și religioase și, probabil cândva nu foarte departe de acum, sexul.

Aurel Codoban