Continui publicarea textelor mele apărute în reviste, ziare ori volume colective, acesta fiind al patrulea volum din seria integralei mele publicistice. El cuprinde publicistica mea din 2017, din momentul în care rămăsesem la încheierea celui de-al treilea volum, mergând de această dată doar până la sfârșitul anului 2021. Tot ceea ce voi publica din momentul apariției acestui volum și până în 2025 va fi cuprins într-unul sau mai multe volume – aceasta depinde de cât de mult voi mai scrie și dacă voi avea unde publica ceea ce scriu – continuând, astfel, seria volumelor de publicistică, până la împlinirea a 50 de ani de publicistică, din momentul debutului absolut, 1975, cu articole, în ziarul „Făclia”. După aceea vom mai vedea.
La Addenda, am cuprins un lung interviu, publicat în patru părți în ziarul „Mesagerul transilvan”, în anul 1993, cu scriitorul Dan Zamfirescu, pe atunci directorul editurii bucureștene „Roza vânturilor”, cel care intenționa a publica în facsimil Caietele Eminescu. Încă de la primul episod, mi s-a alăturat scriitorul și ziaristul Ioan-Pavel Azap, împreună cu care am isprăvit un excurs, pe cât de anevoios, pe atât de spectaculos. La publicarea primului volum de publicistică, nu mai găseam ziarele în care fuseseră publicat interviul. Azi, găsindu-le, cu ajutorul lui Ion-Pavel Azap, le adaug într-o addenda a acestui volum, și așa voi face mereu cu materialele pe care, din varii motive, nu le-am cuprins în volumul perioadei în care ele au fost publicate.
Autorul
Recenzii
Nu există recenzii până acum.