„Tema asumată şi tratată, elipsa nu face parte din categoria unor posibile zone facile din sfera cercetărilor asupra limbajului, dificultăţile fiind generate de cel puţin două realităţi majore.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că, în viziune textual-discursivă, cercetarea elipsei ca fenomen verbal intra- şi trans-enunţial, presupune o arie conceptuală în acelaşi timp complexă, relativ recent elaborată şi încă destul de controversată, atât teoretic, cât şi terminologic.
În al doilea rând, se poate uşor constata numărul redus şi caracterul punctual, limitat la aspecte mai mult sau mai puţin particulare, al contribuţiilor româneşti şi străine consacrate acestui mod de abordare a elipsei, ceea ce a obligat-o pe autoarea tezei să gândească şi să propună o cale proprie de expunere, cât mai cuprinzătoare şi coerentă, sub aspect teoretic, analitic şi interpretativ.”
Carmen Vlad
Recenzii
Nu există recenzii până acum.