Grănicerii şi Cugirul

Istoria regimentelor românești de graniță din Transilvania, chiar dacă a început să fie cercetată de istoricii români și deopotrivă austrieci încă de acum mai bine de un secol și jumătate, este încă departe să fie cunoscută cu toate nuanțele din punctul de vedere al semnificației și efectelor pentru evoluția socială și națională a românilor din arcul intracarpatic.

Cartea lui Nicolae Florea vine să ne lumineze acum, o dată mai mult, rosturile mai timpurii și mai târzii ale grănicerilor români din compania a IV-a, cea de la Cugir, a Regimentului I românesc de graniță din Transilvania. De altfel, călăuzit de o lăudabilă onestitate a cercetării și de un suport documentar peste măsură de bogat și de sugestiv, Nicolae Florea își afirmă cât se poate de limpede crezul care i-a însoțit investigația: „Cartea prezintă atât părțile pozitive cât și cele negative ale instituției grănicerești, combătând tendințele apologetice și negativiste existente, încercând să arate progresele înregistrate pe teritoriul regimentelor grănicerești pe plan economic, cultural și administrativ, acestea datorându-se muncii și spiritului de inițiativă al grănicerilor și sacrificiilor materiale pe care le-au făcut, îndeosebi prin înființarea și susținerea școlilor.”

Costin Feneșan