Grivei și Smântânica

„Amu, cică a fost odată un cățel. Ziulica întreagă umbla brambura, ba prin curte, ba prin grădină. Ba alerga după coada sa, ba pândea ouăle din coteț, ba căta de nu a uitat cineva un os în hambar.

Uite că, într-o zi, cățelul nostru, pe care îl chema, de fapt, Grivei, intră în hambar lătrând nevoie mare la o vrabie. Și cum lătra el așa, ham, ham, ham, auzi deodată ecoul, care repetă după el ham, ham, ham. Mare i-a fost mirarea lui Grivei, căci de câte ori fusese în hambar nu mai auzise niciodată ecoul. Mai lătră o dată ham, ham, mai ascultă o dată ecoul. Iar apoi o rupse repede în curte, să-i dea vestea și prietenei sale, pisicuța Smântânica.

– Avem ecou, strigă Grivei când ajunse la Smântânica.

– Unde avem ecou? întrebă alene Smântânica.

– În hambar, zise Grivei gâfâind.

– În hambar nu poate fi ecou, spuse Smântânica mârâind. (…)”