Identitatea istorică şi teritorială a poporului kurd

„Aşadar, dacă poporul şi naţiunea kurdă trăieşte astăzi o dramă, aflându–se răspândită pe teritoriul a patru state importante – Turcia, Iran, Irak, Siria şi o pondere mai mică pe aria teritorială a unor state din Asia centrală – atunci statele hegemone trebuie să–şi asume postura demersului istoric în raport cu ceea ce istoricul Raymond Aron numea cauzalitate şi responsabilitate. Din punct de vedere istoric, este responsabil cel care, prin actele sale, a declanşat sau a contribuit la declanşarea evenimentului ale cărui origini le cercetăm.[1]

Este şi cazul naţiunii kurde, care cere responsabilitate statelor vecine şi mai ales Turciei în privinţa realităţilor istorice. Acestui popor trebuie să i se recunoască dreptul la adevăr şi, implicit, la autodeterminare, având în vedere realităţile istorice riguros argumentate. Impactul acestui demers atrage după sine o abordare ce cuprinde o doză semnificativă de dificultate, în sensul că este destul de dificil de perceput ca un adevăr istoric.

La fel de dificil este şi pentru istorici să recunoască argumente care plasează teoriile lor în afara cercetărilor lor de ieri şi de azi, drept pentru care aceştia invocă dând cu pumnul în masă documente şi dovezi despre care ştiu că ar afecta ordinea actuală şi speră cu toată fiinţa lor că acestea să nu existe. Din fericire, există şi istorici care văd şi de partea cealaltă a realităţii impuse. Prin urmare, dacă realitatea istorică înseamnă, pentru popoarele lipsite de putere, o ultimă speranţă, o rază de lumină care ar putea să învie adevăratele valori umane, pentru mai mari discreţionari, aceste realităţi înseamnă începutul sfârşitului.” (Kovacs Robert)