Editor: Simona-Elena Vârlan
„Conceptul de dezvoltare durabilă are implicaţii importante asupra unei serii largi de procese, inclusiv asupra celui educaţional. Aşa cum firmele, instituţiile publice, organizaţiile îşi regândesc modalităţile de a dezvolta afaceri, de a comunica cu cetăţenii şi de a armoniza rolurile actorilor sociali – cu scopul de a se integra în această paradigmă –, tot aşa şi învăţământul se află în situaţia de a găsi cele mai potrivite strategii pentru a pregăti elevii şi studenţii în aceeaşi direcţie. În mod particular, rolul profesorilor este de a „deschide ochii” copiilor şi tinerilor către posibilităţile pe care le avem, în prezent, de a gestiona cu maximă responsabilitate resursele pe care planeta Pământ le mai oferă.
De la această idee (şi în deplin acord cu ideea proiectului BLISS: Bacău and Lugano – Teaching Informatics for a Sustainable Society; în limba română: Bacău şi Lugano – Predarea Informaticii pentru o Societate Durabilă) s-a plecat în realizarea cărţii de faţă.
Cartea a fost realizată cu ajutorul studenţilor, pentru studenţi şi a pornit de la studiul unor proiecte europene de succes, finanţate prin diferite apeluri ale programelor de cercetare şi inovare ale Uniunii Europene Seventh Framework Programme (FP7) şi Horizon 2020. În prima parte a cărţii sunt prezentate şaptesprezece obiective ale dezvoltării durabile (în engleză, Sustainable Development Goals), aşa cum au fost acestea definite de Naţiunile Unite în cadrul evenimentului din 25 septembrie 2015 (United Nations Sustainable Development Summit). A doua parte conţine prezentarea unor proiecte de cercetare în implementarea cărora Informatica a avut un rol esenţial. Aceste proiecte au fost discutate şi analizate, în cadrul unor sesiuni de lucru, la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău. Prin descrierea acestora, cititorii pot identifica cu uşurinţă diverse modalităţi prin intermediul cărora Informatica a făcut posibilă soluţionarea unor probleme dintre cele mai diverse. Un alt obiectiv al acestui demers a fost familiarizarea studenţilor cu proiectele de cercetare, din perspectiva structurii consorţiului, a managementului proiectelor, a modului de implementare a acestora şi a riscurilor posibile.”
Simona-Elena Vârlan
Recenzii
Nu există recenzii până acum.