Ivoriu şi flacără. Antologie

Elogiile poetului se împart, aşadar, între marile embleme vizionare, cu modele mitico-biblice, de inspiraţie medievală sau romantică, între „ofranda pecetluită cu peceţi de aur” şi „nuntirea înaltă a numărului”, între „copilul din tine (care) se miră” şi pasul „risipitorului” cu „pasul gârbov”, care-şi pune „o cârpă neagră pe ochi să nu (vadă) rănile”, ori între „lumina cea vie” a revelaţiei de sensuri ultime pe muntele spiritualizat, şi expresioniştii „cocoşi negri / care cântară de pe stâlpii de sare”, într-un „măcel al spiritului cu spiritul”. Tonul înalt şi gestica aproape hieratică dau acestei poezii nota de „neomodernism” ce o situează, cu prima promoţie echinoxistă, la capătul modernismului estetizant şi manierist, încă încrezător în valori tari ale spiritului, dar manevrându-le cu o dexteritate şi cu un rafinament ce sugerează şi un anume grad de libertate în exploatarea lor.

Ion Pop