Cartea lui Mihai Ion, la origine o teză de doctorat, aduce în atenţia cititorilor unul dintre cele mai importante subiecte pentru literatura română de azi, cazul câtorva scriitori români mai puţin cunoscuţi în ţară, deşi unii dintre ei şi-au desfăşurat o bună parte din activitate în România înainte de a lua calea exilului. Continuă să se manifeste o atitudine paradoxală faţă de opera lor, receptarea cunoscând sincope de neînţeles şi de neacceptat. Problema asimilării literaturii create de scriitori români în alte spaţii nu e de dată recentă. Să ne amintim de Panait Istrati, pe care istoriile literare româneşti îl ignoră, câtă vreme, în alte literaturi, cu asemenea cazuri, lucrurile stau altfel. Mihai Ion şi-a propus să cerceteze „un spaţiu de creaţie mai puţin explorat“, pe care să îl repoziţioneze în raport cu „patrimoniul cultural românesc“, să ofere o grilă de lectură nouă, inspirată de antropologie şi studiile culturale, sub egida teoriei liminalităţii. Şi-a restrâns cercetarea la spaţiul american, şi pentru că această cultură „a manifestat de un veac încoace o irezistibilă atracţie asupra scriitorilor români, fiind, din acest motiv, extrem de ofertantă pentru oricare cercetător al exilului literar românesc“, dar şi din raţiuni care ţin de fenomenologia aspectelor explorate. Informaţiile oferite, analizele, adevărate micromonografii despre Ştefan Baciu, Petru Popescu, Andrei Codrescu, Bogdan Suceavă, Gabriel Pleşea sunt foarte utile pentru aceia care vor să cunoască activitatea acestor scriitori, destul de puţin cunoscuţi acasă la ei.
Prof. univ. dr. Ovidiu Moceanu
Recenzii
Nu există recenzii până acum.