Volumul de faţă adună în cele nouă capitole ale sale texte interesante care ar trebui să „treacă rampa” spre cei care au puterea de decizie în începerea / reluarea / amplificarea / corectarea / desăvârşirea mult visatei reforme din învăţământ şi cercetare. Pe alocuri, am progresat, în altele, mediocritatea domneşte nestânjenită. Cred că fiecare Ministru al Educaţiei şi Cercetării ar trebui ca, la început de mandat, să citească aceste volume sau, măcar, unele capi-tole. La fel şi membrii Comisiilor de Învăţământ din Parlament. Cei mai tineri vor găsi, şi ei, texte la care merită să mediteze.
Mediocritate şi excelenţă. O radiografie a ştiinţei şi învăţământului din România Volumul 6
Autor | FRANGOPOL PETRE T. |
---|---|
Format | 13 x 20 cm |
Anul | 2016 |
ISBN | ISBN 978-606-17-0975-5 |
pagini | 312 |
stoc | stoc epuizat |
Stoc epuizat
Recenzii
Nu există recenzii până acum.