Octavian Goga şi idealul naţional

Cu volumul Strigăte în pustiu intrăm într-o altă fază de evoluţie a poeziei lui O. Goga. Cele două volume anterioare reprezentau elogiul comunităţii ţărăneşti, legătura intimă cu glia care poate feri de orice înstrăinare. Acum poetul intră în febra pregătirii pentru actul fundamental al existenţei sale. Lupta directă pentru realizarea Marii Uniri. În acest sens, pleacă la Bucureşti, apoi la Paris, susţinând peste tot cauza unităţii neamului. Dar intrarea României în război, jertfa de sânge dată de poporul român pentru realizarea idealului său de veacuri îl prinde în această horă nebună a convingerii semenilor pentru pregătirea marii confruntări. Strigătele în pustiu se transformă în îndemnuri reale la acţiune, la părăsirea ocupaţiilor mărunte pentru un ţel major. Viaţa sa nu va cunoaşte niciun moment de respiro, deoarece Primul Război Mondial îi pune în faţă noi comandamente, iar el se va lăsa acaparat de marea bătălie de pregătire a momentului, agitând flamura uitată a luptei comune. Punându-se în slujba ei, Goga trece alături de V. Lucaciu munţii, în România, unde se avântă într-o campanie fără precedent pentru intrarea României în război, pentru depăşirea impasului neutralităţii.