Oglinzi alchimice

                Scriam, la debutul delicatei poete Persida Rugu, despre natura imnică şi pregnant impresionistă a poeziei sale, despre afinitatea ei cu acea măiastră artă a haiku-ului, care ne prinde în plasa-i emoţională, în vraja reverberaţiilor dimprejurului în care se validează liric momentele de graţie ale existenţei.

                Poeţii adevăraţi rămân mereu egali cu ei înşişi. Aşa încât, maturitatea poetică a doamnei Persida Rugu ne întâmpină cu acelaşi discurs liric de elegantă discreţie, cu acelaşi cântec şoptit, un murmur care lasă spaţii generoase tăcerii şi aduce eul poetic în proximitatea cititorului, sensibilizând receptarea. O poezie de notaţie dar plină de sens, în care se armonizează fulgurant omenescul şi cosmicul în care acesta se oglindeşte.

                O undă de transcendenţă străbate peisajul umanizat şi-i imprimă reflexele luminoase răsfrânte de oglinda alchimică a acestei poezii eliptice, în care metaforele îşi suspendă respiraţia pentru a face loc nespusului pe care îl locuiesc. În chip firesc deci, poemul e deseori o succesiune de haiku-uri care-şi însumează halourile, pentru a contura şi mai pregnant aura lirică a acestuia, spaţiu misterios în care suntem atraşi afectiv.

                Să ne bucurăm de plăcerea acestei răpiri în poem!

HORIA BĂDESCU, Oglinzile poemului