Prefaţă de Ilie Rad
Tabletele de faţă, publicate iniţial la rubrica intitulată „Cartuşe”, din Orizont militar, în perioada ianuarie 1992-iulie 2013, întinzându-se, aşadar, pe o perioadă de peste două decenii, reprezintă reacţiile, atitudinile şi opiniile poetului-jurnalist, faţă de o realitate care a cunoscut atâtea schimbări spectaculoase, uneori dramatice. Tematica multora dintre tablete este inspirată din mediul cazon (“kaki”, cum ar spune autorul), având în vedere profilul publicaţiei în care au apărut, dar, alături de acestea, găsim suficiente reflecţii general-umane, pe marginea unor întâmplări întâlnite şi în “civilie”. (Ilie Rad)
Recenzii
Nu există recenzii până acum.