Ideea povestirilor din acest volum s-a născut în timp ce lucram la romanul Orașul sufletelor amestecate (2014). Dincolo de povestea de dragoste dintre protagonişti, sunt relatate acolo, din perspectiva eroinei, câteva istorii amoroase, cum ar fi cea a celor doi adulţi ale căror trupuri neînsuflețite sunt descoperite pe malul unui râu sau a bărbatului însurat care, donându-și un organ (sub semnul unei tăinuite iubiri), sfârşeşte prin a plăti cu viața. În roman, un șofer de taxi numeşte cu amărăciune aceste povești „de dragoste muritoare” (după ce iubita îl înșală cu cel mai bun prieten şi se îneacă într-un lac, trupul ei nemaifiind găsit). Am schițat, încă de atunci, mai multe idei (pornind de la întâmplări reale), cu timpul adăugându-li-se altele; treisprezece dintre acestea constituie nucleul acestor proze. Unele amintesc de fapte reale, cum ar concertul lui Waters din Budapesta, din 2013; tragedia de la Colectiv, din București, din 2015; ziua fatidică în care Amy Winehouse a trecut în eternitate în Camden Square sau stupefiantul caz al lui Josef Fritzl din Amstetten, Austria.
Ladislau Daradici
Recenzii
Nu există recenzii până acum.