Prinţesele-flori ale Primăverii

„Firea adormită plutea lin pe aripile unui vis de vrajă. Ţurţuri de gheaţă scânteiau la ferestre ca nişte ghirlande de cristal, iar copacii peste care zăpada cădea ca o dantelă albă ţesută de crăiţa Iarnă păreau desprinşi din basmul tainic, făurit în nopţile viorii sub lumina feerică a aurorei boreale.

În atelierul său de la marginea unei păduri de mesteceni argintii, moş Făurar măiestrea podoabe alese pentru cele patru crăiese anotimpuri, fiicele bătrânului An. Uneori, câte un ciripit suav de piţigoi ori vrăbiuţă străbătea zările albastre până la dânsul, vestind că în curând fermecătoarea Primăvară, cea cu cosiţele de lalele, ochii de clopoţei albaştri, obrajii de bujori şi braţele de magnolie va înveşmânta firea în proaspăt strai de flori şi verdeaţă. Moş Făurar surâdea cu blândeţe, lucrând de zor la o podoabă de preţ pentru cea mai mică şi mai veselă fiică a Anului.

Vremea trecea grăbită, ziua începea să crească, iar domniţa Iarnă se gătea spre ale ei ţinuturi să pornească. În atelierul său, moş Făurar lucră ceasuri în şir la colierul de aur încrustat cu smaralde al crăiţei Primăvara şi nu băgă de seamă că focul se stinsese în vatră. Abia într‑un târziu, când frigul prinse a‑l răzbi prin oasele bătrâne, se ridică de la lucrul său şi porni prin pădure după lemne. Însă, pe când plin de sârg aduna vreascuri uscate pentru foc, auzi în apropiere un suspin amar ce‑i sfâşie inima de milă.”