Repere bihorene

Această carte (care pentru mine e Cartea de la miezul nopții, întrucât a fost scrisă în ultimii ani între orele 2 și 4-5 dimineața, când nu mai aveam somn – efect firesc al înaintării în vârstă!) este un fel de omagiu spiritual pe care am dorit să i-l aduc lui Teodor Neș și excepționalei sale cărți, Oameni din Bihor, ale cărei pagini mi-au însoțit copilăria și adolescența. Am găsit cartea în mica bibliotecă a tatălui meu, modest preot de țară, originar din Lazuri de Beiuș, fiu de țărani cu șase copii din Lazuri de Beiuș, care a făcut studiile liceale la celebra instituție de cultură „Samuil Vulcan”, iar apoi Facultatea de Teologie de la Oradea. Din paginile ei, am putut lua act de faptele și momentele cele mai dramatice și mai pasionante din trecutul Bihorului și să năzuiesc a-i repeta gestul, pus cu atâta râvnă și dăruire în serviciul națiunii. Sunt aici, pagini de superbă admirație și îmbărbătare, privind efortul general, cultural, politic, social, al creatorilor de literatură, al dascălilor, preoților, oamenilor politici și țăranilor de a ridica nivelul de cultură și de viață al locuitorilor din acest ținut mândru și plin de bogate legende, de o impresionantă zestre folclorică, lingvistică și istorică, care ne-a format și ne-a marcat devenirea în timp. Cultul trecutului și al tradițiilor locale, cel al Cărții și Bibliotecii, m-a însoțit pe tot parcursul studiilor mele școlare sau universitare, începând cu imaginea martirilor Ciordaș și Bolcaș de la Beiuș sau a crucii lui Iancu de la Hălmăgel, unde am ajuns în timpul refugiului din 1944, și, unde, copilul de cinci ani care eram, obișnuia să urce zilnic, cu cârdul de copii ce mă însoțea, spre a-i aduce delicatul și modestul nostru mănunchi de flori de câmp pentru gestul lui eroic. (…)

Autorul