Schimbări de nume. Numele ca mască. Studiu comparativ cu privire la onomastica românească şi cea italiană

     Studiul de fațăeste unul comparativ şi are în vedere prezentarea a două sisteme onomastice relativ apropiate: cel românesc şi cel italian. Am urmărit, în diferitele aspecte ale analizei noastre, să punctăm asemănările şi deosebirile între cele două sisteme.

     Lucrarea este structurată în trei capitole, ultimele două fiind cele care îi conferă titlul. Primul capitol trasează o imagine de ansamblu a sistemului de „Denominaţie personală” şi cuprinde referiri la definirea conceptului de nume propriu din diferitele perspective care au îmbogățit literatura de specialitate de-a lungul timpului. În opinia noastră, se poate vorbi de semnificatul numelor proprii, dacă alegerea lor este motivată. Altfel spus, în momentul apariţiei lor, al „botezului” iniţial cum îl numea Kripke, şi în întreaga perioadă în care sensul lor rămâne transparent. În acest sens, vom urmări cu precădere sistemul popular de denominație personalăla nivelul căruia poreclele şi supranumele sunt încă puternic motivate tocmai pentru că numesc o caracteristică fizică, morală etc. a referentului lor. În opinia noastră, semnificatul lor se păstrează cât timp descrierea iniţială pe care au înglobat-o nu se modifică. În momentul în care numele devine un designator rigid, în cazul poreclei sau al supranumelui, momentul în care acestea intră în sistemul oficial şi devin nume de familie, se pierde şi semnificatul lor.

Autoarea