Sextil Puşcariu şi exegeza operei lui Henrik Ibsen în revista „Familia” 4/ 16 maiu 1897 – 28 decembrie 1897: (9 ian. 189

Coodonatori Sanda Tomescu, Ştefan Gencărău

     Reducând extensiunea monologului, perfecționând strategiile de implicare conversațională, Ibsen ajunge cel mai mare maestru al dialogului care a existat vreodată. Importanța pe care o acordă strategiilor discursive și, de aici, construcției dramei îi confirmă contribuția la modernizarea acestei specii.

     Spre a-i evidenția meritul, Pușcariu schițează un istoric al speciei dramatice în discuție. Rigoarea cu care reface istoria dramei, pertinența în prezentarea artei poetice antice, a mutației de la dogma aristotelică pentru dramaturgi la canoanele în funcție de regulele trase din dramele lui Shakespeare ne dezvăluie o dimensiune a personalității lui Pușcariu cu nimic mai prejos decât cea în funcție de care suntem obișnuiți să îl apreciem. Lingvistul se dovedește un cunoscător desăvârșit al poeticii lui Aristotel, un fin observator al evoluției genurilor literare și al gustului public, un cercetător orientat spre cititorul său, spre a-i facilita înțelegerea unei opere ce se eliberează de tradiție și se instaurează într-o modernitate greu de perceput în limitele unei culturi pentru care sfârșitul secolului XIX însemna, mai ales, răspândirea culturii române și cultivarea limbii și culturii naționale.

Sanda Tomescu Baciu, Ştefan Gencărău