Tarnița
împins ca de-o presimțire hăul apei din iubire
îmi arată că-n vârtej a mai înflorit un vrej
și că apei îi e sete de încă zeci de egrete
doar așa poate zbura albă-n Transilvania
astfel urc spre Tarnița să-mi potolesc arșița
cu apa-i ostatică și Moartea romantică
apa colcăie captivă și mă-ndeamnă și mă strigă
cu numele celor morți de parcă i-aș ști pe toți
apa-n ea bolborosește ca poemul ce vestește
eu privind-o-am răsărit în pelin îmbobocit
și-a-nflorit și umbra mea tandră ca primăvara
apa-n sânge-mi murmură că Moartea e singură
Recenzii
Nu există recenzii până acum.