Vară târzie

Există două moduri de a te simți singur, explica filosoful român Emil Cioran. Primul e să te simți singur în lume, iar al doilea, poate cel mai dramatic, este să simți singurătatea lumii. Ruffato face din Oséias un arhetip al omului contemporan: pierdut și invizibil în mijlocul unui vârtej de obligații morale. (…) Odată cu trecerea timpului, protagonistul se afundă în nisipurile mișcătoare ale memoriei. El nu trăiește ceea ce vede, ci este prins între sobrietatea vremurilor trecute și paroxismul anxietății pentru ceea ce îl așteaptă. Singura verigă reală care poate lega timpul și spațiul este Lígia, sora care s-a sinucis cu mult timp în urmă și a cărei fantomă bântuie încă întreaga familie. Asemenea lui Don Quijote, ceea ce îl mișcă sunt cauzele pierdute, tot ceea ce nu se poate schimba. Viitorul este un fel de idee suspendată, care așteaptă o rezolvare, chiar târzie. În mijlocul acestui haos, Luiz Ruffato reuşeşte să construiască un roman senzorial de o mare acuitate. Simțim ceea ce simt personajele, ne este frig, foame, frică sau suntem disperați. (escotilha.com.br)

Luiz Fernando Ruffato de Souza (n. Cataguases, 4 februarie 1961), absolvent al Universității Federale din Juiz de Fora, a lucrat ca ziarist în São Paulo. A publicat numeroase cărți de ficțiune, poezie și un eseu despre mișcarea modernistă a orașului său natal. Este unul dintre fondatorii Bisericii Cărții care Transformă (Igreja do Livro Transformador), o mișcare ce încurajează lectura în Brazilia. Premisa acestui program este convingerea că viețile oamenilor pot fi schimbate într-un mod subtil, dar eficient, prin intermediul cărților.

În 2007, a fost invitat să scrie pentru „Amores Expressos”, o colecție de povești de dragoste publicată de Companhia das Letras, una dintre cele mai importante edituri din Brazilia. Proiectul a trimis scriitori-emisari în diferite orașe din lume, în ideea de a scrie câte o poveste de dragoste. În 2012, a fost primit ca rezident la Centrul pentru Studii Latino-Americane de la Universitatea Berkeley din California. Romanul Domingos Sem Deus a primit Premiul Casa de las Américas (2013). În 2016, Luiz Fernando Ruffato de Souza a primit Premiul Hermann Hesse în Germania.

„Sunt o fantomă înspăimântată care se lovește de corpuri, mișcându-se neliniștit prin teritoriile trecutului. (…) Viitorul este o proiecție a trecutului. Suntem ceea ce am fost. Noi suntem cei care ne construim drumul. Noi trasăm cursul. Când alegem o direcție și nu alta, ne definim destinul. (…) Cine știe? Nimeni nu știe. Ah, dacă aș putea lua totul de la capăt, de la zero. Și totuși… mai rămâne puțin timp… Doamne, Dumnezeule, o să mor și niciodată… Nu-mi vor îngropa trupul, ce e un cadavru?, dar tot ceea ce am fost, toate amintirile, toți oamenii care locuiesc în mine și pe care îi pot retrăi numai închizând ochii? Cu mine, vor dispărea pentru totdeauna, de parcă n-ar fi existat niciodată… La fel ca Lígia… Câți își vor mai aminti de Lígia?”