O abordare morfosintactică și stilistică a operei lui Ion Creangă în școala românească

„Operei lui Ion Creangă, subiect a numeroase glosări exegetice, i se restituie, prin studiul de față, firescul interpretativ, într-un moment în care statutul canonic al acestui autor, ca și al majorității scriitorilor canonici, este contestat nu doar de actualele generații de elevi, ale căror preferințe de lectură au cunoscut mutații axiologice disruptive fără precedent, cu o îndepărtare progresivă de izvorul sapiențial al marilor clasici, ci și de unii formatori de opinie în domeniul criticii literare. Din stâlpi titanici ai unui edificiu literar-cultural, marii clasici au ajuns ținta revizuirilor mefient-estetice, a atacurilor concertate sub influxul tentant al unei părți însemnate din generația de literați contemporani care proferează, în demersurile lor, înnobilarea kitsch-ului, moftul coercitiv al clișeelor exacerbate și demantelarea valorilor clasice pe a căror ruină își flutură stindardul efemerului triumf arlechinii pragmatismului de circumstanță. Dincolo de atari derapaje care urmăresc plasarea sa gratuită și răuvoitoare, dacă ni se permite exprimarea, într-un orizont al desuetudinii, opera lui Ion Creangă își păstrează nealterată valoarea, constituind un vast material de studiu cu profit gramatical, lexico-semantic, fonostilistic, paremiologic, estetic și hermeneutic.”

Cristian Paşcalău