În aprilie 2000, a apărut la editura noastră volumul Stresul oxidativ în bolile interne, sub redactia prof. dr. Doru Dejica, şeful catedrei de Imunologie clinică a U.M.F. „Iuliu Hatieganu”, din Cluj-Napoca. După o prezentare amplă, pe parcursul a 500 pagini, a agresiunii oxidative în general şi a celei din numeroase boli interne, acelaşi colectiv de autori se adresează medicilor, biologilor, chimiştilor şi farmaciştilor cu o nouă carte: Antioxidanţi şi terapie antioxidantă. Ea reprezintă o continuare a volumului precedent, în tentativa de a găsi mijloacele de prevenire şi tratare a stresului oxidativ. Cartea cuprinde 20 de capitole, pe un spaţiu editorial de 500 pagini. După prezentarea noţiunii de capacitate antioxidativă a organismului, se detaliază antioxidanţii naturali şi sintetici. Urmează documentarea implicării deficitului antioxidativ în numeroase stări fiziologice şi patologice: efort fizic, îmbătrânire, răspuns imun şi boli autoimune, inflamaţie şi infectie, cancer, transplant, boli ale diferitelor organe şi sisteme (cardio-vasculare, digestive, respiratorii, neuro-musculare, cutanate, diabet zaharat s.a.), şi posibilităţile de corectare a acestuia. Cartea reprezintă, ca şi Stresul oxidativ, o premieră în ţara noastră într-un domeniu de larg interes şi importanţă, cu implicaţii practice deosebite.
ANTIOXIDANŢI ŞI TERAPIE ANTIOXIDANTĂ
Autor | DEJICA DORU |
---|---|
Format | 17 x 24 cm |
Anul | 2007 |
pagini | 550 |
stoc | stoc epuizat |
Stoc epuizat
Categorie: Medicină
Autor | DEJICA DORU |
---|---|
Format | 17 x 24 cm |
Anul | 2007 |
pagini | 550 |
stoc | stoc epuizat |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.