Beliş. Frumuseţea Apusenilor. Istorie şi tradiţie

„Punctul tare, centrul iradiant al lucrării, îl constituie cele câteva evenimente exemplare care dau un sens eroic acestei lumi. Este vorba despre răscoala lui Horea, revoluţia de la 1848 şi măcelul de la Beliş din 1918, avându‑i ca protagonişti pe Horea, Avram Iancu şi Pelaghia Roşu. Foarte bine documentate bibliografic, episoadele acestea nu conţin nimic romanţios, ele aparţinând nivelului principal de referinţă al istoriei transilvănene. În memoria colectivă ele şi protagoniştii lor au rămas încă extrem de vii şi nu‑i de mirare că aici este mereu activ un cult al eroilor deloc convenţional. Avram Iancu, cel puţin, continuă să fie o prezenţă reală. Este un fel de idol domestic, al comunităţii dar şi al căminului privat. Lucrarea nu se rezumă însă la evenimentele istoriei mari. Ea urmăreşte destinul comunei de la întemeiere până în zilele noastre, completând planul istoric cu cel al evoluţiei social‑economice şi cu cel al desfăşurării culturale şi spirituale. Aflăm, pe de o parte despre rezistenţa în timp a unor tradiţii populare, respectiv a unor reminiscenţe arhaice, iar pe de alta, despre metamorfozele spectaculoase pe care le‑a cunoscut localitatea sub presiunea modernităţii. Emblemelor istorice i se adaugă astfel una a civilizaţiei materiale, reprezentată de celebrul de acum lac de acumulare Beliş‑Fântânele. Urcând pe deal, satul însuşi s‑a transformat radical în anii ’70 ai veacului trecut. În ciuda aparenţelor, barajul nu a degradat peisajul, ba chiar a realizat o fascinantă poezie a contrastului, urmând ca tot acest ansamblu să devină, mai ales în anii din urmă, o atracţie turistică în continuă dezvoltare. Mai mult, după 1989 a început construirea caselor de vacanţă, case plasate în special în jurul lacului. Dincolo de posibile neajunsuri ecologice, ele conferă, totuşi, sălbăticiei un anume farmec, ca să nu mai vorbim că repopulează şi dinamizează o zonă precară economic. Aşadar, o lucrare densă, doldora de informaţii, despre destinul excepţional al unei comune şi al locuitorilor săi. Ea se integrează unei mişcări, foarte consistente în judeţul Cluj, de reacţionare a istoriei locale. Mai bine de jumătate dintre comunele judeţului au deja monografii publicate, scrise îndeobşte de minunaţii oameni ai locului, în speţă profesori, învăţători, preoţi. Este vorba, în fond, despre nişte cărţi de identitate a locurilor, precum şi despre mici monumente livreşti consacrate conservării memoriei acelor locuri.” (Petru Poantă)