„Revista Doc.Eu, născută din inițiativa unui grup de foști și actuali doctoranzi, își propune să vină în sprijinul aspiranților la titlul de doctor atât prin oferirea unui spațiu gratuit de publicare, cât și prin introducerea treptată a unor rubrici cu informații utile care se vor axa pe drepturile și obligațiile doctorandului, pe instrumentele de cercetare, atât de necesare elaborării unei teze, sau pe grupaje de știri, menite a conecta doctorandul român la spațiul academic european. Un alt obiectiv al revistei, care justifică și titlul, ar fi acela de a iniția un dialog intercultural între cercetătorii români și cei străini, cu scopul de încuraja schimbul de informații și performanța.
Având în vedere că vorbim despre o publicație de nișă, redacția și-a propus să respecte structura revistelor academice și, pentru fiecare număr, va lansa un apel la contribuții și o temă atât în limba română, cât și într-o limbă de circulație internațională. Procesul de selecție va fi etapizat, într-o primă fază fiind reținute doar acele articole care respectă normele de redactare, în proporție de 95%, urmând ca într-o a doua etapă selecția să se facă în funcție de originalitatea articolelor. Decizia de a respinge articolele ce nu se conformează normelor de redactare vine dintr-o necesitate de ordin practic, deoarece în colectivul de redacție există o singură persoană care se ocupă de tehnoredactare. Aceasta va interveni asupra textului doar atunci când va constata că există încălcări inacceptabile ale normelor gramaticale precum dezacordurile (pentru limba română) sau erori la nivelul formării modurilor și timpurilor (pentru limbile străine), pentru celelalte greșeli autorul fiind direct responsabil.
Pentru numărul de față, procesul de selecție a fost dificil, întrucât s-au primit 50 de articole, peste jumătate dintre ele fiind foarte bune, ceea ce a îngreunat sarcina referenților. Dintre cele 50 de articole, au fost doar 4 aplicații din partea doctoranzilor și masterilor, dintre care 3 au fost reținute spre publicare, iar al patrulea a fost respins fiindcă depășea numărul de caractere propus în normele de redactare.
Pentru numărul viitor, pentru care se va extinde spațiul de publicare, redacţia încurajează aplicațiile doctoranzilor promițând transparență în procesul de selecție și echitate.”
Recenzii
Nu există recenzii până acum.