„Aşadar, în curând, la 1 Decembrie 2018, se împlinesc 100 de ani, de la realizarea României Mari. E vremea „bilanţului”, iar o privire retrospectivă menită a-l invita la analiză reflexivă, pe potenţialul cititor al acestor rânduri, este bine venită. Oportunitatea acestei meditaţii este oferită de Ion Bozdog, prin seria de documente provenite „dintr-o arhivă secretă braşoveană” – aparţinând autorităţilor maghiare –, publicate în „Gazeta Transilvaniei”, între anii 1943-1944. Documentele în cauză, reunite sub titlul „Statul poliţist”, constituie tema acestei cărţi şi va fi prezentată puţin mai încolo. Contextul istoric în care apar ele se încadrează în intervalul cuprins între 1895 şi 1907. Perioada este marcată de agitaţia sporită a autorităţilor maghiare, pe de o parte din pricina pregătirii sărbătorii mileniului de stăpânire în Transilvania, care urma a se desfăşura în 1896, iar pe de altă parte de intensificarea mişcărilor naţionale de emancipare a românilor ardeleni. De o atenţie deosebită din partea lui Ion Bozdog se bucură Badea Cârţan, din cauza prigoanei dezlănţuite de autorităţi împotriva lui, pentru acţiunile sale menite a ţine aprinsă flacăra conştiinţei de neam, prin cultură. Pentru ca cititorii să înţeleagă despre ce este vorba, documentele sunt însoţite de note de subsol care conţin explicaţii despre evenimentele inserate şi numele persoanelor care apar în contextul lor. Frapant în aceste documente este similitudinea izbitoare dintre ceea ce a fost atunci şi ceea ce este acum.”
Autorul
Recenzii
Nu există recenzii până acum.