Mateiu Caragiale şi estetica decadentismului

La o lectură atentă a operei lui Mateiu Caragiale, se poate lesne constata că toate sau aproape toate motivele şi temele esteticii decadentismului apar reflectate în această operă – după cum şi stilul lui de viaţă îl imită pe cel al autorilor decadenţi – ceea ce demonstrează că scriitorul român se integrează perfect, atât ca om cât şi ca scriitor, în câmpul noetic al acestui curent literar. (…) În acest context, singurul lucru care le-a mai rămas exegeţilor acestei opere a fost să încerce, pe baza liniilor de forţă ale câmpului noetic, adică pe baza temelor, motivelor, procedeelor stilistice, dar şi a stilului de viaţă configurarea unei familii de spirite înrudite, alcătuind liste de autori străini, unele dintre ele destul de eterogene. Astfel, Al. George menţionează pe Villiers de l’Isle Adam printre posibilele modele de viaţă ale lui Mateiu, “după care meritul literar este singurul care în epoca noastră conferă adevărata înnobilare”. Teodor Vîrgolici remarcă afinităţile lui Mateiu Caragiale cu unii autori francezi, postromantici şi menţionează nume precum: Baudelaire, Villiers de l’Isle Adam, Barbey d’Aurevilly. “Cu aceştia”, scrie criticul, “scriitorul român are afinităţi şi în viaţa particulară (…). Barbey d’Aurevilly era anacronic pentru vremea sa, bizar prin vestimentaţie şi gesturi”. Ioan Derşidan lărgeşte lista familiei de spirite, adăugând la numele anterioare – pe baza unor studii ale lui Vladimir Streinu şi Perpessicius – altele precum: Joris Karl Huysmans, Joseph Arthur de Gobineau, Edgar Alan Poe, Oscar Wilde, Honoré de Balzac, Antoine Furetière, Hoditz. A. E. Baconsky, vorbind despre dandysmul şi aristocratismul lui Mateiu Caragiale, citează nume precum Barbey d’Aurevilly, Villiers de l’Isle Adam, George Brummel, Péladan, Al. Macedonski. (Viorel Rujea)