Michele de Ghelderode în căutarea unui teatru teatral

Temă recurentă a dramaturgiei lui Michel de Ghelderode (1898-1962), moartea nu e niciodată, aici, simplu deznodământ. Invizibilă sau întrupată pe scenă, patetică sau burlescă, ea nu e nicicând violenţă pură sau abstracţiune. Strategiile dramatice explorate de autor, fie că e vorba de structuri metateatrale explicite sau de desfăşurări spectaculare inextricabil legate de intriga şi de construcţia personajelor, ne pun în faţa unui adevărat theatrum mortis, în interiorul căruia teatralizarea morţii configurează, aproape întotdeauna, nuclee de teatralitate, graţie cărora spectacolul se reflectă pe el însuşi şi se afirmă ca ficţiune ludică. Asemeni lui E. G. Craig şi lui Tadeusz Kantor, Ghelderode vede teatrul ca un loc fizic neliniştitor, purtător al unei ambivalenţe funciare, un spaţiu al hipnozei, în care elementele vizibile, materiale (corpul actorului, decorurile, edificiul teatral însuşi) convieţuiesc cu prezenţe nevăzute, ce deschid, în însăşi inima realităţii actului teatral, o breşă înspre lumea de dincolo.