RETORICA MĂŞTILOR ÎN PROZA INTERBELICĂ ROMANEASCĂ (MATEIU I. CARAGIALE, URMUZ,

Cartea Rodicăi Grigore îşi propune să abordeze una din problemele cele mai caracteristice şi mai importante, totodată, ale narativităţii, construcţia şi, am putea spune, folosind un termen poate hazardat, în sine şi prin alte conotaţii, dar întru totul potrivit, în cazul de faţă, credem noi, şi anume manipularea personajului; ca atare, autoarea studiului de faţă a fost interesată de un regim cu totul particular, împreună cu procedeele lui caracteristice, pe care dezvoltarea din ultimul secol a artei narativităţii şi cu precădere a celei a romanului l-a instituit pentru această atât de importantă componentă a lui şi pe care domnia sa l-a numit, întru totul justificat, după cum probează întreaga argumentaţie a cărţii, retorica măştilor.