Studiul de față ilustrează anumite aspecte despre retorica vizuală în filmul documentar românesc. Despre filmul documentar s-a scris mult. Acest tip de produs media și-a schimbat fațetele mult de-a lungul timpului, de la proiecțiile experimentale de mai bine de un secol, până la documentarele de tip virtual reality, ultima categorie a acestui gen, pe care, însă, unii autori, nu o încadrează în tipologia documentarului, ci o asimilează unei tehnologii cu totul diferite de cea cinematografică. În timp, filmul documentar a fost un bun instrument pentru a surprinde și reprezenta diversele culturi din întreaga lume și pe lângă aspectele vizibile, a reușit să capteze lumea abstractă și negândită. Una dintre cele mai mari provocări pentru realizatorul de film documentar în timp a fost aceea de a descrie realitatea până la cel mai profund nivel prin creația sa, dar într-un mod detașat de ideologiile timpului și spațiului reprezentat. Principalele funcții ale documentarului, după majoritatea autorilor, au fost de: informare, interpretare, legătură, culturalizare, divertisment, iar mai nou, a fost folosit chiar pentru schimbări comunitare de ordin social, cultural, economic, politic și psihologic în societățile existente.
Autoarea
Recenzii
Nu există recenzii până acum.