Rezemat de noapte

Poet al profunzimilor sufletești, al comunicării permanente cu infinitul simbolizat de noapte, Marius Țion a atins, în acest moment al înfloririi latente a poeziei sale, o vădită maturitate, lăsând loc de înțelegere superioară a actului existențial, prin proiecția lui în apele străvezii ale nebuloaselor nocturnului, spre a crea posibilitatea unei renașteri și a unei permanente resurecții a capacităților nemărginite ale cuvântului mânuit de poeți: „alintate/ cuvintele își revin/ se așază cu bucurie/ în versuri/ și încep să viseze” (Cuvintele). Rolul lor, ca și al poeziei, dintotdeauna, este acela de a întreține speranța și visarea omului, spre bucuria cunoașterii și a explorării spațiului infinit.

E ușa pe care poetul o deschide spre magia unui luminos periplu stelar.

Mircea Popa