Și voi ați iubit

(…) Apropierea dintre ei nu s-a făcut brusc. Nu era nimic obligatoriu și, când se întâmpla scena oferită de destin, ea înțelegea tot mai bine cât de prețioasă era. A fost nevoie de ani în care se așteptau, se lăsau duși de ochii însetați și jucau jocul dragostei – pentru a-l abandona destul de repede, căci trebuia să plece fiecare la casa lui. Nu era moral, nu era bine, nu se făcea să poftești la ce nu era al tău și, totuși, era o foame în aer care-i împingea unul spre celălalt. Se lăsau în voia vrăjii care acționa țintit și fără iertare. Îi cuprindea o stare care nu se poate descrie, pe care o simțeau doar ei și asta îi apropia inevitabil. Mai era și mașina și mereu mai avea nevoie de câte o reparație. Ce alibi imbatabil!