Stăpâni și slujitori (Viața lui Joseph Roulin, Stăpâni și slujitori, Regele pădurii)

Carte publicată cu sprijinul Institutului Francez din Paris, al Institutului Francez din România și al Centrului Național al Cărții din Paris

„Ce e un mare pictor, dincolo de norocul talentului propriu? E neîndoios cineva al cărui apetit nemăsurat pentru o condiție socială superioară îl face să o ia razna într-un exercițiu ce trece dincolo de diferențele sociale și pe care, din acea clipă, nicio faimă nu-l va putea mulțumi: e aventura celui care, în paginile astea, poartă numele de Goya. Mai e, se prea poate, și un bărbat care a crezut că-și poate potoli prin măiestrie artistică atotputernicia dorinței, închinându-și opera unei desfătări întunecate, până când opera, sau propria lui conștiință, îi șoptește că arta e acolo unde nu e atotputernicie: din comoditate, l-am numit Watteau pe acest bărbat. E apoi cineva care, mai devreme sau mai târziu, trebuie să-și ia rămas-bun de la maeștrii săi, de la artă și de la istoria ei, și să învețe că orice artist e din nou singur, în fața unui comanditar covârșitor și greu de definit, în regiunile aride în care arta se învecinează cu metafizica, iar exercițiul ei cu rugăciunea: am dorit ca un discipol obscur al lui Piero della Francesca să se confrunte cu acest fapt.” Și – am putea continua spusele lui Pierre Michon – mai e zborul unei troici cu Jean Roulin, poștașul lui Van Gogh, mujic și prinț, ori Claude le Lorrain și „viața la castel” a pictorilor peisagiști prin Italii baroce.

E, mai cu seamă, magnetismul unei proze care se răsfață în culoare, în umbre și lumini, închipuind povești nemaiauzite despre maeștrii evadați din locurile comune în care i-a proiectat Istoria.

*

Pierre Michon s-a născut în 28 martie 1945, în regiunea Creuse. A urmat studii de literatură la Universitatea din Clermont-Ferrand și a fost actor înainte de a se consacra exclusiv scrisului. A debutat editorial târziu, în anul 1984, cu romanul Vies minuscules (Gallimard, Premiul France Culture 1984; Vieți minuscule, trad. de Ariadna Combes, Roxana Vicoveanu și Emanuel Bod, Dacia, 2000), carte devenită clasică și care a contribuit la reînnoirea literaturii franceze contemporane, introducând toposul inedit al minusculului și marcând întoarcerea la subiect și la ficțiune. În operele ulterioare, Michon construiește interesante și controversate biografii literare, fie consemnând elemente din viețile unor pictori, precum Vincent Van Gogh (Vie de Joseph Roulin, Verdier, 1988), Francisco de Goya, Antoine Watteau, Piero della Francesca (Maîtres et Serviteurs, Verdier, 1990) sau Claude le Lorrain (Le Roi du bois, 1996), fie revizitând figurile unor scriitori canonici ca Rimbaud (Rimbaud le fils, Gallimard, 1991), Balzac, Hugo, Flaubert, Cingria, Faulkner sau Beckett (Trois auteurs, Verdier, 1997; Corps du roi, 2002). Să amintim, de asemenea, povestirile plasate în vremurile apuse ale barbariei ori ale Evului Mediu, precum L’Empereur d’Occident (Fata Morgana, 1989), Mythologies d’hiver (Verdier, 1997) și Abbés (Verdier, 2002), precum și romanele Les Onze (Verdier, 2009; Cei unsprezece, trad. de Livia Titieni, Grinta, 2012), distins cu Marele Premiu pentru roman al Academiei Franceze în 2009, La Grande Beune (Verdier, 1996), cu continuarea sa, Les deux Beune (Verdier, 2023). Pentru întreaga operă a primit, printre altele, Premiul „Petrarca” în 2010, Premiul „Franz Kafka” în 2019 și Premiul Bibliotecii Naționale a Franței în 2022.