Umbre

     Jon Fosse (n. 1959) este prozator, poet și dramaturg norvegian. A urmat studii de teoria literaturii, sociologie și filosofie la Universitatea din Bergen. A debutat editorial în 1983 cu romanul Roșu, negru (Raudt, svart) și, ulterior, s-a afirmat în literatura universală contemporană drept cel mai important dramaturg scandinav de după Henrik Ibsen, abordând conflicte existențiale fundamentale precum iubirea, gelozia, înstrăinarea sau singurătatea. Piesele sale – amintind de scrierile unui Samuel Beckett sau Harold Pinter – au fost reprezentate de peste o mie de ori pe scenele din întreaga lume.

Dramaturgul este completat de un romancier la fel de valoros, motiv pentru care Consiliul Nordic i-a conferit în 2015 prestigiosul Premiu pentru Literatură pentru trilogia alcătuită din volumele Insomniac (Andvake, 2007), Visele lui Olav (Olavs draumar, 2012) și Vlăguire (Kveldsvævd, 2014). Un alt proiect romanesc de mare anvergură este Septologia (Septologien): Numele celălalt. Septologie I-II (Det andre namnet. Septologien I-II, 2019), Eu sunt un altul. Septologie III-V (Eg er ein annan. Septologien III-V, 2020) și Un alt nume. Septologie VI-VII (Eit annat namn. Septologien VI-VII, 2021). După decernarea Premiului Nobel pentru Literatură în 2023, a publicat romanul Strălucire (Kvitleik), care abordează problematica graniței dintre viață și moarte.

*

     Umbre (Skuggar, 2007) apare ca o piesă profund abstractă și metafizică pe care Fosse o orchestrează pe linia sensibilă dintre viață și moarte. Umbrele-oameni au replici dezarmant de simple, lipsite de semne de punctuație, prin care dramaturgul forțează granițele limbajului, reușind să creeze o piesă despre iubire, spațiu, timp, care oferă, totodată, libertate regizorilor pentru interpretarea textului pe scenă. (…) Scriitura lui Fosse se apropie de muzică și se modulează aproape după aceasta, prin tăcerile dintre cuvinte – adesea monosilabice sau bisilabice –, prin acele pauze de diferite intervale sau prin cuvintele și sintagmele repetitive care, împreună, muzicalizează textul literar, fie el dramatic sau romanesc.

Sanda Tomescu Baciu

Piesa Umbre se desfășoară într-un singur act, fiind scrisă ca un întreg, fără nicio întrerupere, cu excepția tăcerilor/pauzelor, iar asta îi conferă o anumită intensitate și profunzime. Umbre are propriul său univers, deschis, clar, dar, în același timp, tulburător și derutant. Personajele umbre prind viață și capătă o identitate, dar acestea nu se schimbă, nu evoluează sau involuează; rămân aceleași pe tot parcursul piesei, sunt o imagine a complexității ființei umane. Ele nu au nevoie să-și justifice existența, ci mai degrabă să devină conștiente de realitatea din jurul lor.

Anamaria Babiaș-Ciobanu

 *

Lucrul cel mai important în viață nu poate fi spus, doar scris, ca să răstălmăcesc o afirmație celebră a lui Jacques Derrida.

Așa că încerc să dau glas limbajului tăcut.

Iar când scriam teatru, puteam da glas cuvintelor tăcute, lumii tăcute, în cu totul alt mod decât în proză sau poezie. Tot ce trebuia să fac era să scriu cuvântul pauză și limbajul tăcut apărea. În dramaturgia mea, pauză e fără doar și poate cel mai important și mai folosit cuvânt – pauză lungă, pauză scurtă sau doar pauză.

În aceste pauze se poate ascunde atât de mult sau atât de puțin. Că ceva nu poate fi spus, că ceva nu vrea să fie spus sau că e mai bine să-l spui nespunând nimic.

Totuși, sunt convins că ceea ce vorbește cel mai mult în pauze e tăcerea.

Jon Fosse, Limbajul tăcut

(discurs rostit cu ocazia decernării Premiului Nobel pentru Literatură 2023)