Alex Goldiș este cadru didactic al Facultății de Litere a Universității Babeș-Bolyai și redactor al revistei „Vatra”. A publicat volumele Critica în tranșee. De la realismul socialist la autonomia esteticului (Cartea Românească, București, 2011), Sincronizarea criticii românești postbelice în deceniile opt și nouă – teorii, metode, critici (Muzeul Literaturii Române, București, 2013) și, în calitate de co-editor alături de Ștefan Baghiu, Translations and Semi-peripheral Cultures. Worlding the Romanian Novel in the Modern Literary System (Peter Lang Publishing, Berlin, 2022). A publicat, de asemenea, capitole și articole apărute în volume/reviste științifice de circulație internațională, precum și cronici sau eseuri în reviste literare din România.
*
M-am gândit mult dacă e oportună reunirea într-un volum a unor fragmente de publicistică literară scrise la cald, cu miză mai degrabă de context. Mai pot fi ele de interes de vreme ce câmpul literaturii, cu tot ce implică el, se modifică o dată la câțiva ani? Aș zice că măcar parțial da, din două motive: pe de o parte, pentru că sunt încă destul de puține textele accesibile în volum cu privire la literatura română a ultimelor decenii. Pe de altă parte, îndrăznesc să cred că măcar o parte din textele selectate aici nu cuprind doar observații punctuale, ci își propun să chestioneze ecuații mai ample cu privire la autori sau produse culturale. Am căutat de fiecare dată să elucidez probleme legate de dinamica sau evoluția unui gen, de raporturi dintre curente sau generații, să stabilesc filiații scriitoricești autohtone sau străine. În fine, am interogat adesea metode și principii de interpretare. De aceea, fotografia de aproape a unui fenomen (acel zoom in al focalizării, în care am încercat să fixez stilul particular al unui autor/al unei opere) a fost aproape întotdeauna însoțită de un zoom out, prin care am încercat să formulez observații de sistem.
Alex Goldiș
*
Deși este implicat prioritar, prin studii literare (asemenea celor mai mulți colegi de generație), în proiectul de a da voce mondială literaturii române, Alex Goldiș selectează în această carte pagini din critica sa foiletonistică (dintr-o activitate, așadar, complementară), publicată timp de aproape două decenii în unele dintre cele mai prestigioase reviste culturale naționale. Trebuie precizat, de altfel, că e unul dintre puținii care continuă să practice (chiar dacă într-o variantă mult restrânsă) meseria de cronicar literar despre care critici din vechime considerau că ar fi de utilitate publică. Reiese astfel o panoramă sui generis a literaturii actuale, capabilă să-l orienteze pe cititor pe potecile care se bifurcă ale literaturii. Cartea e, apoi, o panoramare a situației criticii de azi, atât prin cărțile pe care le prezintă, cât și prin problemele pe care, direct sau oblic, le ridică. Prețios e, de asemenea, faptul că volumul oferă o panoramă a calităților criticului. Aș spune că prin zoom-urile livrești propuse, Alex Goldiș realizează un selfie. Un portret al criticului la maturitate. Al unui critic remarcabil, având o înzestrare specială în a însoți literatura română.
Sanda Cordoș
Recenzii
Nu există recenzii până acum.