Ulpila

     „Mai mulți bărbați năvăliră în cort, mă apucară de brațe și de picioare și mă târâră afară, urlând. Câțiva se repeziră și-mi traseră ghionturi și picioare, până să mă trezesc în fața unui bărbat înalt, acoperit cu zale de fier, purtând un coif strălucitor pe cap, ornat cu doi ochi încruntați, înnebuniți de furie. Dintr-o parte a coifului, un șarpe se târa, unduindu- și trupul precum un râu învolburat străbate pământul, săpând adânc în țărâna sa. Era călare pe cal, privind țintă spre mine. Făcu semn către doi ostași. Aceștia m-au luat și m-au legat în spatele calului, să merg în urma lor. Convoiul se puse în mișcare. M-am trezit rob încă o dată la un neam necunoscut, despre care trebuia să aflu cine sunt, de unde au venit, ce limbă vorbesc și din ce spiță se trag. După ce ne-am îndepărtat cale de-o poștă de tabăra sălbaticilor, am făcut popas în pădure. Cei doi ostași m-au împins spre căpetenia lor. Acesta descălecase, își dădu jos coiful și se spălă pe mâini și pe față la un izvor. Când se întoarse spre mine, am încremenit. Era fratele preotului bătrân din Țara de Piatră, faimos războinic și mare om de carte, Dacaballata.”