Călătoriile lui Marcel Mureşeanu sunt poate exerciții pentru dobândirea răbdării în suferință. Cel mai adesea, singur cu poezia sa. Uneori, cu Sânziana ori cu Dafin ori cu amândoi. Dar şi atunci eu îl simt călătorind singur. Călătoria este drumul suferinții sale. Al eliberării. Al linării. Este singurul poet din câţi am cunoscut care a ştiut să-şi domolească Viaţa, s-o facă să aibă ritmul şi suplețea poeziei sale. El călătorește în patria sa, în oraşul său, în lumea asta mare, precum o face şi în vis, în lumi imaginare. Am fost parte a umbrei sale în câteva călătorii în Dobrogea mea natală – acolo unde liliacul bătut şi stânjeneii din cimitirul părinţilor mei l-au făcut să se iertuiască din mirare ori în Bucovina tinereţii sale – unde este aşteptat mereu, în Buzăul voiculescian ori în Valea Drăganului. Dar n-am reuşit să-i desluşesc tăcerea privirilor niciodată, să „văd” şi eu ceea ce vedea el, să reţin din respiraţia sa gândul său nerostit spre a mă înnobila. Se pare că accesul la mântuire este limitat sau profund selectiv. Dumitru Cerna
A treia carte a lui Marcel. Ieși la fereastră, Cerno, și ascultă!
Autor | CERNA DUMITRU, MUREŞEANU MARCEL |
---|---|
Format | 12 x 23 cm |
Anul | 2023 |
ISBN | ISBN: 978-606-17-2144-3 |
pagini | 70 |
stoc | stoc epuizat |
Stoc epuizat
Recenzii
Nu există recenzii până acum.