Apăsarea depărtărilor

[…]Acest zidar, -cioplitor de piatră, orb de un ochi, -dădea o formă misterioasă, crucilor, prin asimetria lor, părând nişte aripi de înger, înălţându-se spre cer, ca sfinţii, din picturile lui El Greco.[…] îi prelungea, privirea-i vulturească, până dincolo de imaginaţia, martorului, anchetat…[…] venind din altă, imensitate apăsătoare, pentru un om, al muntelui, care, numai întinzând mâna, putea să mângâie pe creştet, Muntele Trascăului.[…] I-am văzut în ochi, acel verde – gri, al irisului, mărginit de cerculeţul negru, ca o graniţă între: albul sufletului, tulburat de tinereţea-verde, şi, pupila întunecată, de nehotărârea, gândului. […] Casele, -cu căciulile, lor, ţuguiate şi măcinate de vremuri, sprijinite pe bârnele crăpate, cu ochii ferestrelor băgaţi în orbitele ramelor, -priveau, mult, mult, dincolo de această lume, ca nişte monoliţi, uitaţi, pe o insulă, pustie…