Stefan J. Fay ne prezintă printr-o cronologie de documente viaţa lui Kemeny Janos (1607-1662). După o scurta cercetare a originii familiei Kemeny „ramura coborâtoare din neamul Micula, din vechi cnezi pământeni de pe Crişuri”, şi după amintirea succintă a câtorva membri ai acestei familii ardelene, Ioan Kemeny este urmărit, an de an, în destinul său furtunos sub trei principi în slujba cărora se va afla servindu-şi patria: Gabriel Bethlen, Rakoczi Gyorgy I şi Rakoczi Gyorgy II, până ce el însuşi, în 1660, întors din robia tătară, va fi ales Principe al Transilvaniei. Ioan Kemeny a rămas consemnat în istoriografie ca o adevarată figură a renaşterii ardelene: oştean, căpitan al Cetăţii Făgăraşului deci „paznic al visteriei Ţării”, diplomat cu misiuni la Iaşi, Târgovişte, Viena, Brandenburg, Constantinopol, general al trupelor de câmp şi apoi comandant al campaniilor din Moldova, Muntenia, Ungaria, împotriva trupelor imperiale, în Polonia, în Transilvania însăşi împotriva trupelor otomane; poliglot, legiuitor al dreptului născut din „obiceiul pământului”, remarcabil memorialist, pentru ca numele şi eroismul său, dupa moartea sa în bătălia de la Seleus, să fie cântate în balade ostăşeşti, autorul Cronologiei ne oferă o biografie originală, ocolind aportul „literar” pentru ca tumultosul „roman” al eroului să se reconstituie de la sine, prin documentul autentic în care acţiunile sale sunt consemnate perlat, vreme de 35 de ani. Cronologia lui Ioan Kemeny îmbogăţeşte deopotrivă istoriografia românească, precum şi galeria portretelor de cultură, viziune politică şi curaj militar a oamenilor care s-au nascut şi şi-au desfăşurat activitatea în aria pământului românesc.
Cronologia lui Ioan Kemeny. Roman-document
Autor | FAY STEFAN J. |
---|---|
Format | 14 x 20 cm |
Anul | 2007 |
pagini | 248 |
stoc | stoc epuizat |
Stoc epuizat
Categorie: Istorie și studii culturale
Autor | FAY STEFAN J. |
---|---|
Format | 14 x 20 cm |
Anul | 2007 |
pagini | 248 |
stoc | stoc epuizat |
Numai clienții autentificați, care au cumpărat acest produs, pot să scrie o recenzie.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.