Cu zânele

Carte publicată cu sprijinul Institutului Francez și al Centrului Național al Cărții din Paris

„Să îndrăgești tot, să vezi lumea, să o scrii: profesiune de credință și inedit mod de a rezuma puzzle-ul fascinant al propriilor scrieri. Călător neobosit prin geografiile, istoria și literatura spațiilor de la soare-răsare și soare-apune, plecat, de astă dată, pe mări și văi, în căutarea zânelor pierdute, din Galicia spaniolă spre coastele bretone, engleze, galeze, irlandeze și scoțiene, urmând, deci, arcul celtic și inspiratele legende ale ciclului arthurian, Sylvain Tesson ne poartă din promontoriu în promontoriu, din poem în poem, invitându-ne la „nunta soarelui, a mării, a pământului”. Splendoarea lucrurilor ni se dezvăluie deplină și, fie că se cheamă mirabil sau zână, ea izvorăște din real, din cer, din ape, din privire, se împlinește în melancolia marginilor de lume și în furia valurilor, în marchetăria de jad a țărmurilor și tristețea infinită a amurgurilor, în zbuciumul păsărilor și perfecțiunea alexandrinului.

Periplul împletește uimiri în fața vestigiilor unei culturi enigmatice, elanuri de a surprinde frumusețea clipei ori de a da glas năzuinței unei națiuni ce-și redescoperă ființa, meditații intermitente asupra sensului existenței prinse în vârtejul capriciilor mării și trecerii. Reflecția ce însoțește aventura întârzie asupra contradicției imuabilului cu schimbarea, a dăinuirii cu mișcarea – Parmenide și Heraclit în variantă modernă –, jonglează cu paradoxul și ironia, pune în lumină gâlceava timpului cu spațiul, dă aripi visării în fața peisajului ori a tainei menhirelor și a magiei verbului. Un romantic incurabil, Sylvain Tesson, un vrăjitor al cuvintelor, pentru care iubirea, zână cu plete arămii, e răspunsul la marile întrebări ce ne bântuie.

*

De formație geograf, Sylvain Tesson (n. 1972), scriitor cu un spirit rebel, cititor pasionat și călător în cele patru zări, e una dintre cele mai interesante și originale voci ale literaturii franceze contemporane. Cu un inegalat talent de povestitor, companionul zânelor pune în scenă, într-o operă impresionantă, splendoarea știută și neștiută, efemerul și fragilitatea lumii, convins fiind de puterea cuvântului, „singura ofrandă pe care omul o poate aduce frumuseții ei”.