De Cluj numai de bine

Cunoaşteţi probabil cafenelele de fiţe din oraş, gen Turabo, să zicem. Acolo îşi făceau veacul – şi, probabil, şi-l mai fac – o serie de tinerei deştepţi, care le ştiau pe toate: unii fiind băieţii lui tata, alţii foşti bişniţari căpătuiţi, cu toţii animaţi de dorinţa fierbinte de a face afaceri. Dacă îi mai şi auzeai, vorbind pompos, ca de la birou, te prindeai fără probleme despre ce este vorba: „Da, domnule, construim acum în Floreşti un ansamblu rezidenţial, gen penthouse, ceva special. Ne putem întîlni, vorbi, dar acesta e preţul, cel pe care vi l-am spus, nici un bănuţ mai puţin”, după care îşi reaprindeau ţigaretele Henry Witermans şi mai cereau o apă plată de 250 de grame, care costă, prin aceste cafenele, cam 6 lei. Ei bine, acum mai răruţ îi vezi vorbind despre astfel de lucruri, de-ţi şi vine să spui că e bună şi criza asta la ceva. Gîndul mi-a zburat, poate fără o explicaţie logică, spre cultură şi spre vremea lui Ceauşescu. Pe atunci, din lipsă de altceva, omul mai şi citea cărţile pe care le avea în bibliotecă, savura din plin un concert simfonic, un film bun la cinematograf.
Acum, odată cu acestă criză neiertătoare, cultura va avea o şansă nebănuită. În lipsa banilor care să ne mai permită excentricităţi, gen plecatul în turmă spre staţiunile montane din Austria, shopping la Milano sau în celebrele malluri locale, ne vom întoarce probabil la plăcerile simple şi mult mai accesibile, gen citit şi stat în casă cuminţi.
(Editorialul Cultura face crize)